viseaza

Prizonier

2010-08-02T12:50:00.000-07:00

Totul parea sa fie frumos in viata ta, dar brusc s-a intamplat ceva. Te-ai trezit singur...respiri din ce in ce mai greu in intuneric, inima iti bate cu putere si o lacrima vrea sa spuna lumii ca dincolo de zambetul tau e durere. Ai vrea chiar tu sa spui cuiva, dar nu ai cum caci intunericul a pus stapanire pe viata ta… Simti un gol imens in suflet si o durere insuportabila cand realizezi ca nu esti indeajuns de bun pentru cei din jur, ca oricat de mult te-ai stradui e ceva ce nu poti oferii iar asta te ucide...

Incerci sa mimezi o nepasare, un zambet si o bunastare. Chiar iti iese iar cei din jur nu observa cum microbul nesigurantei si cel ai neputiintei te ucid, te tortureaza… Esti singur caci nimanui nu pare sa ii pese de tine sau doar au uitat caci tu ai vrut sa le pari neinsemnat… Si cel mai rau te doare sa realizezi ca nu poti sa le spui nimic celor ce inainte intelegeau ce e cu tine doar privindu-te in ochi.

Sa nu crezi

2010-01-25T07:56:00.000-08:00

Sa nu crezi niciodata ca un om isi va schimba structura pentru tine. Sa nu crezi ca nu te va rani daca ti-a promis cu nu o va face, spunandu-ti : « Tu esti speciala, cu tine nu voi fi asa ! ». Sa nu crezi ca lumea e frumoasa doar pentru ca tu vezi binele in toti si in toate. Sa nu crezi ca tu esti vinovat pentru ca cineva nu a stiut sa te aprecieze. Da, e adevarat, toti suntem vinovati pentru ceva, toti avem o parte din vina atunci cand vine vorba de relatiile noastre sociale, dar asta nu inseamna ca suntem vinovati pentru o reactie necontrolata a celui de langa noi.

Sa nu crezi in oameni e dureros, dar sa crezi prea mult si sa fi ranit... hmm.. e o durere mai acuta decat orice alta durere simtita pana in acel moment. E greu sa gasesti ceva in care sa crezi cu adevarat. Crede in tine, in ceea ce faci, crede foarte putin in tot din jurul tau, dar ia-ti masuri de precautie...

Impas.Decizie.Asumare

2010-01-01T05:59:00.000-08:00

Nu credeam ca e atat de greu sa cresti. Pentru multi, la 17 ani , sunt un copil ce nu stie ce vrea, ce nu gandeste prea bine. Sunt eu oare atat de imatura? Te-ai gandit oare ca zilnic imi doresc sa fiu dinou copil, acel copil ce nu trebuie sa ia deciziile corecte, ce nu trebuie sa se gandeasca la ziua de maine, la consecintele unei alegeri? Sunt singura ca nu. Uneori e atat de greu sa iei decizia corecta, sa renunti la ceva ce sufletul iti spune ca il vrea, doar pentru ca pur si simplu nu e alegerea potrivita pentru tine... As vrea sa pot face nenumarate greseli, greseli ce apoi sa se stearga, sa nu aiba nicio consecinta, sa pot alege dinou, sa traiesc alegerea fiecarei optiuni iar in final sa o aleg pe cea mai buna. Dar asta nu se poate, nu? E ca si cum ai alege un parfum dupa sticluta, nu ti se ofera monstre, nu poti sti cum miroase, tebuie sa te bazezi pe instinct, pe informatiile de pe eticheta...

Sunt uneori lucruri la care renuntam pentru ca sunt altele mult mai importante, sunt relatii carora trebuie sa le punem punct pentru ca ne ranesc, pentru ca nu mai e nimic de salvat in ele. Indiferent intre ce trebuie sa alegi, indiferent de alegerea pe care o faci, e cineva ce o sa iti spuna: «Ai gresit!», iar tu o sa ii raspunzi : «Imi asum riscul ! ».

Vindecarea

2009-12-20T05:49:00.000-08:00

Maria e fata cu sufletul de inger si chipul inexpresiv. Pare atat de banala, dar e atat de speciala. Iti faci o parere gresita despre ea cand o zaresti pentru prima data. E fata zvapaiata, k suflet de gheata, dar ea e fata ce te face sa zambesti atunci cand simti ca viata s-a sfarsit. Ea e cea ce isi sacrifica fericirea gandindu-se la altii, nu la ea. A fost ranita de multe ori, akum , mai mult ca oricand. A decis sa se schimbe, sa nu ii mai pese de nimeni, dar nu poate. Azi e singura in camera in care soarele nu a patruns inca, n-a reusit sa treaca de norii iernii. Priveste pe geam, nu stie unde. Trec zeci de minute pana cand cineva intra pe usa si aprinde becul. Se intoarce si il vede pe el, el cel de care a fugit de teama ca il va rani. El, cel ce a iubit-o mereu, a cunoscut-o si a incercat sa ii fie alaturi indiferent de situatie. El, cel ce a fost respins de atatea ori de ea..

- De ce esti trista ? intreaba El traversand incet camera pentru a ajunge la ea.

- Nu sunt trista, sunt doar obosita.

Ajunge in dreptul ei si privesc amandoi pe geam. Ea ii simte parfumul ce ii aduce aminte de zilele bune, zile in care mai credea in bunatatea oamenilor.

- Maria, nu imi place sa te vad asa, spune el cu glasul sugrumat. Se intoarce spre ea si ii priveste chipul, o priveste in ochi. O prinde de mana si uitandu-se in ochii ei ii spune cu glasul gatuit de emotie : Te iubesc ! Nu imi pasa ca tu nu simti acelas lucru, dar eu te iubesc, azi, mai mult ca oricand !

- De ce? Se simte atat de prost cand rosteste aceste cuvinte, dar vrea sa inteleaga, sa ii explice cineva ca nu e vina ei, ca ea are dreptul la fericire.

- Pentru ca esti speciala, pentru ca nu exista niciun motiv pentru care nu te-as iubi !

- Nu merit !

- Lasa-ma pe mine sa decid asta !

Si aplecandu-se o strange in brate, se uita in ochii ei si o saruta. El isi dorea de mult sa faca asta, poate si ea, dar ii era teama sa recunoasca. Apoi ii duse mana la pieptul lui.

- Vezi, bate neobijnuit de tare.

- De ce ?

- Pentru ca esti tu langa mine !

Zambeste si se uita in ochii lui. Ii tremura mainile si inima ii bate. Ii mai simte sarutul pe buze, uitase acea senzatie. Se uita in ochii lui si apoi il strange in brate. Se simte in siguranta, fericita in bratele lui iar parfumul lui... ii aminteste ca nu viseaza

- Am atata nevoie de tine !spuse Maria strangandu-l in brate.

- Sunt aici ! Mereu am fost doar ca nu ai vrut sa ma vezi !

2009-11-28T02:20:00.000-08:00

Priveşte pe geam din camera caldă. Ochii ei sunt goi, poţi citii tristeţea imensă din sufletul ei. Nu-i pasă de nimic, simţurile i-au fost extirpate. Asta se intâmplă când iţi pui sufletul in mâinile cuiva si el nu il vrea. Priveşte frunzele galbene şi maronii cum cad la atingerea vaâtului. Vrea saă plece din casă, să simtă frigul de afară. Nu se mai imbracă, oricum dezamăgirea a dezbrăcat-o şi deschide uşa. Aerul rece o doare, umiditatea ii loveşte pereţii plămânului. In sfârşit poate localiza durerea. Piciorul ei gol atinge pământul umed si mii de fiori ii străbat trupul. Face un pas şi priveşte apoi la urma piciorului stâng. Se apleacă si o atinge... Dacă lasă o urmă inseamnă ca nu e doar o iluzie. Nu se mai gândise de mult la ea, uitase cat de specială era. Teama o invinsese mult prea devreme. Chipul ei cândva bronzat azi e alb. Faţa ei palidă e inexpresivă, zâmbetul fals ii păcăleşte doar pe cei ce nu au cunoscut-o cu adevărat. Doar ochii ei cei negrii iţi arată lacrimile ce se luptă să-i sarute chipul. Lacrimile, prizoniere ale voinţei ei. Doar ochii ei iţi arată întunericul din care o fetiţă se luptă să supravieţuiască, o fetiţă ce ţipă : « AJUTOR ! »

Un strop de ploaie îi sărută fruntea. Pare că cineva o înţelege si îi e alături. Plouă... stropi mari se izbesc de pielea ei si o trezesc la realitate. Zâmbeşte pentru că ştie că poate să meargă mai departe. Ploaia îi aminteşte că e în viaţa. Se ascunsese prea mult timp in spatele geamului din camera caldă. Uitase cine e ea pentru că teama de a fi respinsă deoarece e specială, o învinsese. Uitase că atunci când cazi te ridici...

Şi astfel, o singura decizie îi schimbă viaţa. Un strop de ploaie îi trezi fiinţa, o singură clipă de curaj eliberă copila prizonieră in spatele ochilor negri.

2009-11-28T02:11:00.000-08:00

Suflet lasat prada suferintei

Nu stiu daca am fost vreodata fericita cu adevarat. Nu stiu, poate e vina mea, poate a altora. Candva aveam sufletul intreg, dar oamenii l-au calcat usor usor in picioare pana nu a mai ramas nimic. L-am refacut cum am putut. L-am cusu, dar urmele rupturilor din mine au ramas, sangerau... Am invatat sa ignor suferinta, sa zambesc si sa rad. M-am ascuns in spatele unui paravan, aratam doar o umbra a ceea ce eram, aratam doar o forma neslefuita a eului din mine. Era mai bine asa... dar n-am putut tine departe toti oamenii din jurul meu. A facut dinou greseala de a nu ma apara, am facut dinou greseala de a ucide o parte din mine daruind-o altcuiva. Astfel... azi... nu mai e nimik din ceea ce eram, nu mai e decat tristete, durere acuta.

Azi imi e teama sa ies afara sa ma joc cu fulgii de nea. Imi e teama pentru ca fiinta mea sangereaza si as putea pata haina lor cea alba, le-as distruge inocenta ce altii mi-au distrus-o mie patandu-mi sufletul. E frig si nu simt nimic. E bine, frigul imi anesteziaza simturile. Lumea pare atat de minunata, atat de dornica de a te face fericit... trezeste-te, e doar o iluzie optica !

Eu nu mai stiu sa visez caci visele mi-au fost ruinate. S-a ruinat tot ce am cladit eu in atatia ani... Zambesc si vreau sa nu ma doara, dar oare pot, oare pot face sa nu ma doara fara a ma distruge? Nu stiu, nu stiu daca mai e ceva de distrus mine.

M-am trezit la 17 ani

2009-08-26T06:40:00.000-07:00

Nu stiu cand a trecut timpul, nu stiu cand am implinit 17 ani. Credeam ca sunt acelasi copil, mi se pare ca sunt acelasi copil ca la 5,8,11 ani, dar se pare ca m-am schimbat, mult, putin, nu stiu inca. Viata mea nu mai e un simplu joc, o intrebare de genul : « Maine cu cine ma joc? ». Acum totul s-a schimbat intr-o intrebare ce ma framanta in fiecare zi : « eu ce o sa fac mai departe ? ». Cand am inceput sa ma maturizez nu stiu, dar de la varsta de 14 ani totul s-a schimbat cumplit de mult si nu imi doream sa se schimbe. 14 ani e varsta la care iti dai seama ca ai inceput sa cresti, ai buletin, waw… un prim pas in adolescenta. A urmat examenul de capacitate. Nu m-am simtit niciodata atat de responsabila de viata mea.
Intrarea la liceu… acest lucru m-a marcat profund... A insemnat pt mine momentul de luminare, momentul in care mi-am dat seama ca sunt complet diferita de ceea ce credeam ca sunt… Viata mea a luat o turnura neasteptata, aproape toti prietenii mei au disparut. Au ramas in viatza mea 2 persoane din cele ce imi erau zilnic colege de suferinta sau bucurie, poate doar scoala ne unea, dar abia mai tarziu am realizat asta.

Clasa a 9-a a fost o experienta pe care nu o voi uita niciodata. Am intalnit oameni extraordinari, m-am intalnit pe mine, am trecut printr-o incercare groaznica, aceea de a rezista intr-un mediu cu standarde atat de inalte, printre adolescenti ce pareau atat de superiori mie… Dar am trecut si peste asta cu multe lacrimi si momente in care spuneam ca o sa renunt si mi-am dat seama k ma subapreciam. Iata ca liceul a insemnat pentru mine un nou inceput. Mi-am facut alti prieteni, iar din acele 2 persoane care imi ramasesera alaturi, a ramas doar una, una singura care e mereu langa mine, chiar si akum , chiar daca ne despart kilometri (intre timp s-a mutat cu familia intr-un alt oras). Datorita ei am cunoscut o alta persoana deosebita, l-am cunoscut pe acel cineva care ma intelege si e indiferent de situatie langa mine. Nu pot spune ca a fost de la inceput atat de special ci treptat, ajutandu-ne, comunicand… Nu cred ca m-a ajutata cineva atat de mult precum a facut-o el, nu cred ca ajungeam sa am incredere in mine, sa ma vad atat de speciala (cum orice om ar trebui sa se vada). Daca nu ar fi fost ei nu mi-ar fi pasat de multe lucruri, nu m-as fi descoperit pe mine.

M-am trezit la 17 ani inconjurata de prieteni, m-am trezit la 17 ani gandindu-ma la viitor, m-am trezit ca fiind copilul ce nu mai e copil. La 17 ani nu poti renunta la a fi copil, dar trebuie sa sti ce anume sa lasi din copilarie si sa mergi mai departe. M-am trezit la 17 ani ca fiind cea mai norocoasa persoana de pe Pamant pentru ca sunt oameni ce cred in mine, pentru ca am niste parinti extrordinari, pentru ca am invatat ca totul depinde de mine, de munca mea.

Atunci cand simti ca iti e greu, lupta pentru telul tau. Atunci cand nu te astepti o sa iti dai seama ca nu esti singur, ca sunt oameni extraordinari pe care ii poti cunoaste doar daca mergi mai departe.

P.S : sunt multe persoane in viata mea care m-au ajutat enorm de mult, probabil voi scrie intr-o zi ceva si despre ele, dar fiindca mi-au fost alturi de cand m-am nascut, ele sunt dintotdeauna cele mai speciale .

Un razboi interior

2009-05-03T11:57:00.000-07:00

E atat de usor sa fi altcineva si atat de greu sa fi tu pentru ca a fi tu necesita o abordare diferita a "totului" din viata ta si preferi sa nu iti pui atatea intrebari asupra existentei, preferi sa iti negi instinctele, sentimentele si sa te transformi din "eu" in "tu". Un "tu" ce reprezinta o combinatie a tuturor celor din jur, mai putin a ta, a ceea ce esti cu adevarat. Te ascunzi astfel dincolo de un zid de aparare. Porti o masca ce are insemnele eului tau. El se zbate mereu sa distruga tot ceea ce e strain in spiritul tau, dar tu il renegi, il alungi in abisul uitarii, dar el se intoarce mereu, tot mai puternic...

Si de ce construiesti acel "tu" ? E o metoda de a te apara de suferinta si dezamagiri pentru ca undeva in timp ai incercat sa fi ceea ce esti, dar ai fost distrus si te-ai ascuns dincolo de infatisare.

E greu sa fi tu insati, dar e atat de frumos.. Nu mai porti un razboi cu sufletul tau, il lasi pe el sa conduca!

A dream deferred

2009-05-03T11:53:00.000-07:00

What happends to a dream deferred?
Does it remain on your skin like a permanent tattoo?
Or it cause pain like a bleeding wound?
A dream deferred becomes the poison that kills your soul until your' re just a shadow of how you were.
Does it become a lethal disease of your whole system.
Or a bacteria because of whom you're just a sotten meat?
A dream deferred is like a solar eclipse: takes you that light you need to survive.
A dream is a part of you, whithout him you're not living!

Ploua

2009-05-03T02:08:00.000-07:00

Privesc pe geam, vad ca s-a intunecat si ploua... Nu inteleg de ce oamenii sunt atat de speriati, alearga, parca ploaia i-ar ucide.... E atat de placut sa mergi prin ploaie, sa simti cum iti atinge trupul, un strop sa se topeasca usor pe buzele tale firbinti. Sa simti cum iti curata sufletul, cum te eliberezi de toata durerea din inima. Sa plangi caci nimeni nu te va vedea, sa plangi pentru ca cei din jur vor fi mult prea ocupati sa se fereasca de lacrimile cerului decat sa te priveasca pe tine.
Iti atrage atentia un strop ce se prelinge pe geam si tu uiti de tot ce e in jurul tau, uiti ca te afli poate intr-o incapere plina cu oameni. Ei vorbesc cu tine, dar u nu mai esti prezent decat cu trupul, mintea ta viseaza. Si te simti atat de bine, tu fantoma, ei reali... Si ploaia totusi nu te intristeaza, ea te inveseleste, te face sa uiti de tot. Te face sa vezi lumea altfel, mai pura, pe tine dincolo de probleme, dincolo de lume, tu, suflet gol in fata lui Dumnezeu.
Vezi, ploaia iti arata ca totul in jur se teme de ceva. Poate oamenii se tem de ploaie pentru ca le spala machiajul si atunci vor fi doar ei, ceea ce au uitat sa fie. Mie place ploaie pentru ca ma racoreste, pentru ca oamenii devin doar niste furnici grabite.

Chip de lut

2009-05-03T01:57:00.000-07:00

Am strans in mana o bucata de lut. Ma murdaresc si imi place.Simt printre degete cum lutul se pierde. E rece, e ud, e placut. Simt ceva... un fior, e placere si o adiere de vant imi sopteste sa creez un chip. Asta am facut de atatea ori, dar atunci mi-am pus lut pe fata si am imortalizat un zambet. Acum creez un chip de lut, un chip ce nu pastreaza nicio trasatura a fetei mele. Plamandesc si simt cum degetele ma dor, le place, fiintei mele ii place. Ma joc precum un copil, poate asta sunt...
Invart roata, lutul se misca. Ii dau o forma, il simt in mana, e creatia mea. Roata nu o mai invart, chipul e gata. Acum il pictez... Un zambet vesnic, ochii goi, obrajii roz si buze rosii. chipul de lut e acum o masca, dar uit sa il bag in cuptor si cand il pun pe fata se distruge. Chipul de lut nu mai exista, e doar chipul meu. Nu exista decat zambetul sufletului meu acum. M-am jucat destul, m-am murdarit, totul a avut o parte din mine, dar acum vreau sa fiu doar eu.
Asemeni unui chip de lut nears, actiunile mele nu au ramas, au prins alte forme, au fost date uitarii. Nu mai sunt un creator de iluzii, sunt doar eu, chip real ce e mult mai frumos decat un chip de lut. Nu ma mai ascund, nu mai plang in spatele unui zambet, sunt doar eu, suflet gol ce asteapta o zi insorita ca soarele sa-l mangaie.

Rezista tentatziei

2009-05-02T09:50:00.001-07:00

Sunt si eu o adolescenta lafel ca toti ceilalti. Am momente in care viata mea o ia razna si patrund intr-o furtuna din care nu cred ca voi mai iesi vreodata. Sunt zile in care ma sufoc si imi sangereaza tot trupul in interior si simt o durere acuta, dar niciodata nu am ales o alta cale, poate mai usoara, de a-mi rezolva problemele. Mereu am ales sa lupt, nu sa-mi infig in vene ace, n-am ales aceasta cale ce mi-ar fi putut distruge si ultima urma de zambet din viata mea .
E greu sa fi adolescent, sa te lupti cu mii de intrebari, sa vezi adultii precum niste canibali gata sa te devoreze. E greu sa te trezesti brusc, sa vezi cum totul dispare, mancat parca de o gaura neagra. In fiecare zi simti o durere ce-ti sfasie fiintza si sa nu stii de ce. Ieri erai un copil ce traia un basm si era totul perfect. Dar tot ieri s-a intamplat ceva si ai patruns intr-o lume ciudata, unde nimik nu e ok. Stiu ca te-ai saturat de infernalele certuri cu parintzii, stiu ca te-ai saturat sa nu te inteleaga nimeni, nici chiar tu. Esti tentat sa incerci orice pentru a uita, pentru a fi iar tu, cel fara griji. Dar ai fi atat de imbecil incat sa alegi drogurile inloc sa lupti? Ai fi atat de disperat incat sa fumezi marijoana, sa tragi liniute ca in final sa iti infigi seringa in vene?
Nu asta e solutia. E greu sa rezisti tentatiei, dar adolescenta e doar o perioada de tranzitie in care tot ce trebuie sa faci e sa lupti si sa vorbesti, nu sa devii un cadavru drogat. Spun cadavru pt ca drogul te distruge intai ca fiintza rationala, apoi iti ataca trupul. Ceea ce itzi ofera drogul e doar IADUL deghizat in RAI. Crezi ca tot ce simtzi acum e insuportabil? Tot ce simti acum e doar o iluzie, dar drogul va face ca acel cosmar in care te trezesti uneori, sa fie permanent. Nu iti ofera decat o clipa de iluzie si o viata de deziluzii. El pune stapanire pe tine precum un demon, vei fi un cadavru si vei simti cum te descompui. Vei distruge tot, vei fi precum un decedat caruia i se injecteaza formol pt a nu intra in putrefactie.
In final e doar o intrebare: ce alegi? Sa vezi cum soarele rasare si totul reintra in normal sau sa fi dependent de o substanta, sa fi doar un cadavru ambulat ce are doar forma materiala?nu alege o stare vesnica de suferinta ce in final duce la moarte! Alege sa lupti, spune NU drogurilor!

Te pierzi

2009-01-16T05:50:00.000-08:00

Pt a 1000- a oara simti cum fiinta ta moare, cum lumea ta dispare si toate sperantele iti mor. Nu vrei sa recunosti, iti e mult prea teama, mult prea teama ca tot ceea ce credeai ca esti nu vei mai fi. Iti e teama de sentimente pentru ca le- ai aruncat in uitare. Nu vrei ca dorintzele tale refulate, ca sufletul tau sa fie vazut.

Tot ceea ce arati tu e doar un peisaj decolorat si azi te pierzi dincolo de aceasta aparenta. Tristetea sparge zidul de otel dincolo de care eul tau innebunit tipa. Tipa, plange, iar tu nu- l asculti. Nu il vrei pe el, tu vrei doar anonimatul in care te-ai ascuns, lumea in care te pierzi pentru ca nu e altceva decat... nimik.

Nimeni nu te vede, nu itzi vede furtuna sentimentelor, nimeni nu vede zambetul eului tau eliberat. Ii lasi pe ei sa te priveasca precum o iluzie, o sticla goala de sampanie. Ei nu vad acel vin spumos atat de gustos. Nu vad nimik din ceea ce esti.